Alina Eremia, apariție spectaculoasă într-o rochie mulată. Cât de bine arată artista

Alina Eremia este una dintre cele mai sexy artiste de la noi și nu ezită să arate acest lucru atunci când are ocazia. Artista își ține la curent fanii cu tot ceea ce face. De data asta, i-a impresionat într-o rochie mulată și foarte sexy. Reacția admiratorilor a venit imediat.

Vedeta a mers la un eveniment, unde a purtat o rochie lungă cu paiete, mulată pe corp, cu o crăpătura adâncă, ce i-a lăsat la vedere picioarele. „Ți-ar sta bine graviduță”, i-a scris unul dintre fani.

Recent, Alina Eremia a dezvăluit ce a făcut cu primii bani câștigați. Spre deosebire de alte vedete, care au preferat să cheltuie sume importante pe haine sau vacanțe, artista a vrut să facă ceva util și important pentru ea.

Cântăreaţa şi-a achiziţionat o garsonieră, iar acum în prima ei garsonieră locuieşte fratele său, Mircea Eremia, prezentatorul de la Antena Stars. „În clasa a XII-a, din nouă luni de şcoală, am lipsit şapte. A contat foarte multe educaţia şi faptul că i-am avut pe ai mei aproape. Am plecat de acasă la 14 ani, m-am mutat în Bucureşti în casa la IX-a. Nu făceam faţă cu orele, cu somnul. Am locuit în gazdă. Mi-am achiziţionat prima garsonieră după serial. Am făcut şi un credit apoi. Acum s-a mutat frate-miu în garsonieră”, a spus Alina Eremia la T V.

Citește și

VIDEO/ Turneul din SUA anunțat cu surle și trâmbițe de Adi Sînă se desfășoară… în restaurante!

 

 

Post-ul Alina Eremia, apariție spectaculoasă într-o rochie mulată. Cât de bine arată artista apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Reply

Your email address will not be published.